![]() |
| Rochie de mireasă din Epoca Victoriană |
Prima rochie albă de mireasă apare în 1406, fiind purtată de către Prinţesa Filipa, fiica regelui Angliei, Henric al IV-lea. Aceasta a purtat o tunică şi o mantie din satin alb, tivită cu hermină şi catifea. Este clar că opulenţa era atributul de bază al mireselor din acele timpuri, cu rochii masive, detaliate, din cele mai fine şi mai bogate materiale, cu nelipsita crinolină şi corsetul strâns pe talie.
Putem spune despre acele rochii de mireasă în stil victorian ca erau foarte diferite față de rochiile din prezent, acesta fiind unul dintre motivele pentru care unele femei iau decizia de a purta o astfel de rochie în ziua nuntii. Vor avea în mod cert un aspect unic și vor arata de parca ar fi desprinse dintr-o poveste.
Epoca Victoriană a luat sfârșit cu mai bine de o sută de ani în urmă, însă stilul rochiilor de mireasă din vremea aceea încă le fascinează pe femei. De ce se întâmpla asta? Pentru ca inspiră feminitate, sunt elegante, fastuoase și astfel femeile se îndrăgostesc de ele cu ușurință. Desigur, marea lor dragoste vor rămâne tot bărbații alături de care își vor petrece tot restul vieții.
![]() |
| Rochie de mireasă inspirată de rochia reginei Victoria |
Rochiile de mireasă din Epoca Victoriană cuprindeau mai multe straturi de țesături, erau simple, însă elegante, multe având o culoare ivorie, nu albă. Adesea, rochia de mireasă era completată de un jupon și un cerc, purtate pe dedesubt, pentru a fi în ton cu look-ul specific perioadei cuprinse între sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900. În jurul gâtului, rochia avea o broderie din dantelă, realizată manual, aceasta fiind încrețită cu scopul de a da un plus de frumusețe rochiei de mireasă. Multe femei afișau o siluetă de invidiat în momentul în care purtau rochiile, iar lucrul acesta era posibil datorită corsetului foarte strâns purtat pe dedesubt.
În acele vremuri miresele își accesorizau ținuta cu flori de portocal. Florile de portocal simbolizau puritatea și fertilitatea și au fost populare pana prin anii 1950. În cazul în care nu puteau intra în posesia acelor flori, femeile găseau alte alternative. De exemplu, purtau flori de portocal făcute din ceara, punându-le pe cap sau decorându-și cu ele rochiile. Când ziarele scriau despre o anumită nuntă, aveau grijă să menționeze ca au fost utilizate flori reale de portocal, lucru care evidenția bogăția familiei și efortul depus pentru organizarea unei nunți care ține pasul cu moda.
![]() |
| Rochia de mireasă a Reginei Victoria |



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu