Accesorii

1. Voalul

Voalul miresei

Semnificația purtării acestuia se schimbă doar, în funcție de cultura și tradiția fiecărei zone. De la culori puternice și forme geometrice diferite, până la materiale simple și croieli romantice, voalul ascundea parțial chipul tinerei mirese, oferindu-i un plus de senzualitate. Odată cu trecerea anilor, ținuta pentru nuntă s-a schimbat, dar voalul a rezistat în timp, schimbându-și doar forma, culoarea sau lungimea.

Secole de-a rândul, voalul și-a păstrat rolul protector și toate tinerele îl purtau în ziua nunții până în clipa în care se întâlneau cu viitorul soț. Pe lângă voalul intens colorat, miresele își împleteau în păr diverse podoabe și panglici colorate, care aveau același scop, acela de a le proteja de invidia oamenilor și a zeilor. Cum voalul dens și lung le împiedica să vadă pe unde merg, miresele erau însoțite de tatăl lor sau de o persoană cu autoritate în familie. Astfel, a apărut tradiția ca mireasa să fie condusă la altar de tată sau de naș, tradiție care se păstrează și azi în lumea creștină.

Cu toate schimbările percepute în timp, voalul a rămas un element reprezentativ al ținutei unei mirese. Indiferent dacă este purtat conform tradiției sau asortat unei rochii nonconformiste, lung sau scurt, alb sau în alte culori,  acest accesoriu important dă un plus de farmec și naturalețe miresei.

Este de regulă alb, din tulle sau dantelă, tocmai pentru a scoate în evidență frumusețea miresei și nu pentru a-i ascunde chipul. Sunt preferate atât voalurile lungi, cât și cele scurte, toate având rolul de a face mireasa cât mai frumoasă.

2.Diademele

Modele de diademe

De-a lungul vremurilor, femei şi bărbaţi aparţinând diferitelor clase sociale şi-au împodobit capetele cu tot felul de coroane, din flori, frunze, aur sau nestemate. Simboluri ale puterii şi gloriei, bogăţiei şi apartenenţei la o clasă socială aparte sau, dimpotrivă, însemne ale suferinţei şi torturii, coroanele, cununile, diademele, tiarele au făcut istorie – şi au intrat în istorie.

Fiecare dintre noi a avut măcar o dată în viaţă o cunună pe cap. Fie că a fost vorba de coroniţa aşezată de învăţătoare la serbarea şcolară ca semn de răsplată pentru munca de peste an, fie că ne-am împletit-o singuri din florile câmpului, sentimentul trăit a fost unul aparte. Acela că noi, spre deosebire de ceilalţi, suntem diferiţi. Cumva superiori. Se pare că acest sentiment este pe cât de uman, pe atât de vechi. Femei şi bărbaţi de-a lungul istoriei au încercat să se facă remarcaţi într-un fel sau altul şi să puncteze reuşita în aşa fel încât aceasta să nu treacă neobservată.

 O istorie a diademelor nu ar fi nici pe departe completă dacă nu s-ar referi, fie şi pe scurt, la colecţia regilor britanici şi nu doar a lor. Se spune că pentru aceştia era un soi de obsesie să-şi comande la încoronare o altă diademă, care să o surclaseze pe cea de dinainte în frumuseţe şi valoare financiară;pe ultima o băgau în buzunar cei care lăsau tronul vacant... Acest obicei, pe lângă cel de a purta războaie la fel de costisitoare, lăsa sistematic vistieria statului goală. Răul a fost tăiat de la rădăcină de regina Victoria a Marii Britanii, nepoata lui George al IV-lea, care a decis să renunţe la această practică.

3. Mănușile

Mănuși asortate cu rochia de mireasă , contemporane

Datând încă din Egiptul antic, mănuşile au o istorie bogată şi sunt încărcate de simboluri atât solemne, ceremoniale, cât şi erotice. Accesorii vestimentare vitale vreme de secole, au fost şi au rămas, totodată, şi un însemn al nobleţii şi eleganţei.

Faraonii foloseau mănuşile ca un simbol al prestigiului şi puterii, iar femeile egiptene îşi menţineau frumuseţea mâinilor aplicând peste ele miere, uleiuri parfumate, şi acoperindu-le apoi cu mănuşi subţiri din mătase.

Xenofon îi considera pe persani efeminaţi întrucât se apărau împotriva frigului purtând "îmbrăcăminte" pentru cap, picioare şi mâini (mănuşi). Homer îl descria pe Laertes în grădina sa purtând mănuşi de grădinar pentru a se apară de spini, iar poetul roman Varro pretindea că maslinile culese cu mâinile goale sunt mai bune decât cele adunate cu mănuşile pe mâini.

Numite în Imperiul Român "digitalia," mănuşile erau confecţionate pe atunci din mătase sau in, şi erau utilizate pentru a culege şi a aduce spre gură bucatele de pe masă, această tradiţie fiind reluată mai târziu, la Curtea regală franceză.

4.Pantofii de mireasă

Pantofi de mireasă

Cu o istorie încântătoare și un rol principal în poveștile copilăriei, simbolizând iubirea necondiționată, pantofii de mireasă continua sa influențeze decizia miresei referitoare la ce va purta în ziua nunții. Cenușăreasa, cea mai faimoasă mireasă prințesă, s-a căsătorit cu prințul ei purtând conduri sclipitori din sticlă. Pantofii de mireasă ai Cenușăresei sunt și astăzi o sursă de inspirație pentru designeri, aceștia mergând pe ideea de simplitate, eleganta și lux.

Caterina de Medici, una dintre primele mirese din istorie care a pășit spre altar purtând pantofi cu tocuri înalte, a inspirat moda care continuă și azi. Pentru ceremonie, Caterina a încredințat unui artizan florentin sarcina de a-i realiza o pereche specială de pantofi. El a îndepărtat talpa din lemn, populară în acea vreme, înlocuind-o cu un toc căptușit  de 10 cm, primul de acest fel și precursorul tocului modern.

Regina Victoria a inspirat milioane de mirese prin alegerea rochiei de mireasă albă și a pantofilor albi care să se potrivească, la nunta sa în anul 1840. Până atunci ținuta miresei era albastră. Creați de firma Cundry & Sons, pantofii sunt din satin alb și au panglici care se leagă în jurul gleznelor pentru fixare.  Eticheta aplicată este tradițională și utilizează numeroase fonturi, dar reprezinta cu mândrie  brandul companiei .

Prințesa Diana a ales pentru nunta sa pantofi fără toc ( pentru a nu fi mai înaltă decât Prințul Charles) , din mătase de culoarea fildeșului, decorați cu 542 de perle cusute de mână. Talpa pantofilor a fost inscripționată de mana cu inițialele C și D, fiind aplicate și motive florale și inimi de aur.

sursa: https://blog.studioblitz.ro/istoria-pantofilor-de-mireasa.html